Situat la cateva minute de mers pe jos, in centrul istoric s-au pastrat cladiri din vechiul Bucuresti. Se mai pot vedea inca locuinte construite in stiluri absolut diferite: Renastere, Baroc, Neoclasic sau imbinari ale tuturor acestora. Inca dinainte de “nasterea” oficiala a Bucurestiului (20 septembrie 1459), Lipscani era cea mai circulata zona a orasului. Numele sau vine de la Lipsca (Leipzig), ceea ce aminteste de viata comerciala extrem de dinamica a Valahiei. Odata cu instaurarea centrului politic si economic la Curtea Veche, in jurul acestora s-au strans numeroase bresle blanari, pantofari, caldarari, selari, bacani. Numeroase strazi din apropiere inca mai poarta numele breslelor.
In aceasta zona se afla Biserica Stavropoleos. Constructie mica dar cu totul remarcabila, biserica Stavropoleos dateaza din anul 1724. Intrarea este libera, program de vizitare 08:30 – 18:00, dar este inchisa pentru vizitare in timpul slujbelor religioase. (Str. Stavropoleos nr. 4, Bucuresti).
Tot aici gasiti Curtea Veche. Constructia a fost ridicata de la sfarsitul secolului XIV, pe o suprafata de cca 160 mp. Ulterior, domnitorul Vlad Tepes o extinde la o suprafata de 700 mp si intareste zidurile din caramida cu piatra de rau. Este locul in care Vlad Tepes a semnat documentul din 20 septembrie 1459 care atesta pentru prima data numele de Bucuresti.
Hanul lui Manuc, este o clădire veche din Bucuresti, important obiectiv turistic și monument istoric. Intemeietorul sau, Manuc Bei (Manuc Mârzaian), s-a nascut în 1769 la Rusciuc.
Este unul dintre hanurile bucurestene care s-au bucurat de o faima deosebita în prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Hanul Manuc este locul unde a fost semnat Tratatul de la Bucuresti din 1812 în urma caruia a rezultat ocuparea teritoriului Principatului Moldovei dintre Siret si Nistru de catre Imperiul Rus.
Strazile mici, cu dale de piatra, cafenelele si restaurantele cu mese afara ce aduc un aer parizian, va asteapta sa va petreceti seara in cel mai placut mod.