Un oras modern, adapostind vestigii vechi de peste 700 de ani, ce merita vizitate nu numai pentru recreere, ci si pentru imbogatirea culturii generale. Orasul este o atractie pentru toate varstele si gusturile, fiind vestit si pentru viata de noapte, pentru locurile de recreere, pentru centrele comerciale, dar si pentru incarcatura istorica pe care o poarta.
Va aflati pe Calea Victoriei nr.29!
Calea Victoriei este una din cele mai importante artere situata in centrul Bucurestiului. Se intinde din Piata Victoriei pana in Piata Natiunile Unite si are o lungime de 2.700 de metri.
Este una din cele mai vechi artere ale Bucurestiului. Inainte de perioada in care a domnit Constantin Brancoveanu, strada nu facea parte din Bucuresti, numele ei fiind Drumul Brasovului si era formata doar din bucata dintre Cercul Militar si Piata Victoriei. Portiunea cuprinsa intre Piata Natiunilor Unite si bulevardul Regina Elisabeta era cunoscuta in acea vreme sub numele de Ulita Mare spre Sarindar pentru ca ducea catre biserica Sarindar (astazi, Cercul Militar National).
Drumul, rezultat din unirea Drumul Brasovului cu Ulita Mare spre Sarindar, a fost deschis in anul 1692, de catre domnitorul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, sub numele de Podul Mogosoaiei. Ulita nou formata era pavata cu trunchiuri de copaci. Strazilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care si noua cale primeste denumirea de „Pod”, Podul Mogosoaiei. Noua strada a fost construita pentru a asigura o cale de legatura intre mosia voievodului, Mogosoaia si palatul domnesc, amplasat in apropierea Curtii Vechi.
Noua artera devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boieresti, biserici, hanuri, hoteluri, pravalii, magazine de lux, cafenele si institutii de stat. La inceputul secolului al XVIII-lea, strada era luminata cu „somoioage imbibate cu pacura sau rasina”, in timpul domnitorului Grigore Ghica se paveaza cu piatra iar in 1882 au aparut primele instalatii electrice din Bucuresti, in fata Palatului Regal de pe Calea Victoriei. Artera devine din ce in ce mai importanta pentru Bucuresti incepand din secolul al XIX cand devine strada domneasca.
Dupa ce la 8 octombrie 1878, armata romana isi face intrarea triumfala in Capitala, in urma victoriei din Razboiul de Independenta, Podul Mogosoaiei primeste numele de Calea Victoriei, nume pastrat pana in prezent.
Hotel Capitol este un hotel istoric de 3 stele din Bucuresti, Romania. Localizat pe Calea Victoriei, Hotelul Capitol are o lunga traditie si istorie, dateaza din anul 1901 si poarta semnatura arhitectului Arghir Culina.